Organizăm sejururi de  vis în Europa și Orientul Mijlociu

Iubim călătoriile reușite ✈

Suntem cu ️❤ alături de turiști

Investim în experiențe unice

În drum spre succesul tău 😊

Vrei să mergi pe unde a mers Isus?

Ne-am gândit pentru tine la câteva circuite prin locuri care pot deveni parte din amintirile
tale de neuitat.

De câte ori nu i-ai întrebat pe cei dragi ”Unde plecăm în week-end”?

Descoperă Israelul - Țara Sfântă

"Israel - statul cunoscut și sub numele de Țara Sfântă - este o țară uimitoare cu multe obiective turistice, istorice, politice și religioase, situată în Orientul Mijlociu pe coasta estică a Mării Mediteraneene. Israelul are o istorie de peste 4000 de ani, iar orașele vechi și ruine se găsesc la tot pasul.

Ierusalim

Muntele Moria sau Muntele Templului este unul dintre cele mai importante locuri religioase din Vechiul Oraș al Ierusalimului.

Betleem

Betleemul este orașul cel mai cântat și mai iubit de toți creștinii și este locul care atrage mereu pentru că cei ce se numesc creștini doresc să-și plece fruntea și genunchiul în fața ieslei din Betleem.

Nazaret

Aici a trăit Isus timp de 30 de ani, lucrând ca tâmplar și dulgher. Aici a învățat să citească sulurile din mica sinagogă, unde participa la toate serviciile de cult. 

Capernaum

Capernaum, care tradus din limba ebraică înseamnă „satul lui Naum”, este o localitate din Galileea, chiar în apropierea Mării Galileii.

Planul nostru de prețuri

Mă întorc iarăși în Sion și vreau să locuiesc în mijlocul Ierusalimului. Ierusalimul se va chema: "Cetatea cea credincioasă", și muntele Domnului oștirilor se va chema: "Muntele cel sfânt".”, spune Domnul în Zaharia 8:3

PREȚ FIX

Euro

980,00

“Citești Scripturile cu alți ochi atunci când vezi efectiv locurile în care s-au derulat evenimentele descrise. Retrăiește evenimentele descrise de Sfânta Scriptură pășind cu emoție în Țara Sfântă alături de Oxentia Tourism!“

de la

Euro

980,00

“Citești Scripturile cu alți ochi atunci când vezi efectiv locurile în care s-au derulat evenimentele descrise. Retrăiește evenimentele descrise de Sfânta Scriptură pășind cu emoție în Țara Sfântă alături de Oxentia Tourism!“

de la

Euro

980,00

“Citești Scripturile cu alți ochi atunci când vezi efectiv locurile în care s-au derulat evenimentele descrise. Retrăiește evenimentele descrise de Sfânta Scriptură pășind cu emoție în Țara Sfântă alături de Oxentia Tourism!“

Oxentia Tourism, este mai mult decât o agenție de turism - este un prieten cu adevărat

50 +

destinații

13 +

ani experiență

2.000 + 

turiști

100 + 

recenzii

Descoperă Iordania

Petra [însemnând „piatră”] este un fost oraș antic, situat în Iordania. Este unul din cele mai celebre situri arheologice din lume, datorită templelor săpate direct în stâncă. În antichitate orașul se numea Rekem și apare menționat în manuscrisele de la Marea Moartă. Se presupune că a fost construit începând cu secolul al 6-lea î.Cr., de către nabateni, un popor semitic, și a fost capitala lor până în 106 d.Cr., când a intrat în componență Imperiului Roman, devenind capitala provinciei Arabia Petrea.

Petra

Petra (sau „piatră”) unul din cele mai celebre situri arheologice din lume.

Madaba

Mentionat şi în Biblie (Numeri 21:30 si Iosua 13:9), numit şi orasul crestin, în Orientul Mijlociu din epoca bronzului.

Wadi Rum

Wadi Rum, cunoscut și ca Valea Lunii, este o vale în nisipul și granitul din sudul Iordaniei.

Muntele Nebo

Muntele Nebo este un munte înalt de 1.000 de metri, localizat la numai 10 kilometri nord-vest de Madaba.

Planul nostru de prețuri

Un tur ghidat în Iordania cu Oxentia Tourism va dezvălui minunile străvechi ale țării, de la orașul Petra și Cetatea din Amman, până la harta Mozaicului din Mad.

de la

Euro

705.00

"Iordania are o tradiție îndelungată de ospitalitate și veți fi întâmpinați cu căldură pentru a descoperi un ținut cu orașe antice și peisaje deșertice uimitoare." 

de la

Euro

705.00

De la orașe antice și repere biblice, până la recifele de corali din Marea Roșie, Iordania este una dintre cele mai captivante țări din Orientul Mijlociu.

de la

Euro

705.00

Alăturați-vă ghidului dumneavoastră Oxentia Tourism și veniți să vedeții orașul Petra-roșu, teatrul roman din Amman și Marea Moartă, marea cea sărată.

Mărturii și

 Opinii

Cu adevărat citesc Biblia cu alți ochi după acest pelerinaj. Este greu să exprimi în cuvinte de ce se întâmplă acest lucru. Domnul să binecuvânteze Tara Sfântă! Și așa cum spune David în Psalmul 122:6, „Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului! 

🎯 | Mai multe info

Daniel & Lidia Malutan -  Pelerini

Călătoria în Israel este memorabilă pentru mine. Mi-ar plăcea să repet experiența. Am rămas cu amintirile unei călătorii reușite, chiar dacă nu L-am găsit pe Isus acolo. De fapt, ne-am bucurat că El a mers cu noi din țară și ne-a însoțit peste tot.

🎯 | Mai multe info

Marcel Tepeneu - Pelerin

Voi mai merge în Israel?

Sigur că mi-aș mai dori să merg și cu siguranță tot cu Mihai Manole aș merge, fiindcă acolo am găsit un om pentru care afacerea este importantă, dar nu mai importantă decât caracterul!

🎯 | Mai multe info

Ioan Baloiu - Pelerin

Descoperiți ultimele noastre articole

Podcast ”Călător în Țara Sfântă” :: Episodul 1 - Israel (introducere podcast)

Un nou grup de pelerini s-a reîntors din Israel cu experiențe unice,

 Israel - 75 de ani, La mulți ani! Dumnezeu să binecuvânteze Israelul!

Descarcă eBook-ul GRATUIT
- "Călător în Țara Sfântă" -

Există o singură Țară Sfântă. De sute de ani, oamenii continuă să se adune în Israel pentru a vizita locurile sfinte. Oamenii vor să meargă pe unde a mers Isus. Este adesea numită cea mai veche destinație turistică de pe pământ. În Israel puteți experimenta Marea Mediterană, deșertul, munții, văile verzi, lacurile, râurile, orașele și localitățile de toate dimensiunile. Vă puteți bucura de destinații unice, cum ar fi Marea Moartă și Orașul Vechi din Ierusalim.

Și pentru că oamenii care sunt informați sunt oameni puternici ne-am gândit și la tine.

De ce să nu fii și tu la fel?

Abonează-te la newsletter aici și în felul acesta vei fi primul care află ultimele noastre noutăți și oferte.
În speranța că și anul acesta vei alege să călătorești cu Oxentia Tourism, îți mulțumim încă de pe acum pentru alegerea pe care o vei face și te asigurăm încă o dată că facem tot ce este posibil pentru ca tu să ai o vacanță perfectă alături de cei dragi și de Oxentia Tourism.

Abonează-te la Newsletter