Podcast ”Călător în Țara Sfântă” :: Episodul 50 – Nazaret cu Viorel Candrianu – Partea 2
În episodul de astăzi continuăm cu Nazaret alături de Viorel Candrianu – Partea 2. Nazaret este un oraș-centru de pelerinaj creștin, grație faptului că în Noul Testament orașul este descris ca fiind locul copilăriei lui Isus Cristos. Într-o casă din acest oraș s-au întâmplat evenimentele vestirii miracolului sarcinii Mariei de către Arhanghelul Gabriel, și acesta e locul unde a crescut Isus din pruncie și până la începutul misiunii sale.
Nazaretul - un orășel situat în nordul Israelului, la poalele Muntelui Tabor, în apropiere de Marea Galileei, capitala administrativă a Galileii, un oraș pestriț, populat de circa 70.000 de oameni, din care mai puțin de jumătate sunt creștini, este vizitat anual de peste un milion de turiști. Nazaretul a devenit cunoscut în întreaga lume ca fiind orașul în care locuia Maria, cea care avea să aducă pe lume pe Cel ce se coboară din cer, de la Tatăl Luminii, pe Mântuitorul lumii, Isus Cristos. Aici a început să se pună în aplicare planul din inima lui Dumnezeu, plan în care suntem cuprinși toți cei ce credem în El, acela de a fi mântuiți prin credința în Fiul Său mult iubit, Isus Cristos.
În vremea copilăriei Domnului Isus Hristos, Nazaretul nu număra mai mult de 400 de suflete, însă astăzi orașul respiră plin de viață și este foarte populat, fiind locuit de arabi și evrei deopotrivă. Nazaret se împarte în Orașul de Sus - Nazaret Illit, locuit de evrei israelieni, și Orașul de Jos - locuit de creștini și musulmani. Este un oraș cu case albe, întinse pe paliere etajate, multe neterminate, zidite din pietre de calcar pe colinele muntoase și lipsite de vegetație. Din loc în loc însă există și oaze de verdeață, vii sau grădini de portocali și măslini. O grămadă de magazine mici și restaurante completează imaginea orașului și toate poartă denumiri religioase. Aici găsești Restaurantul Primului Miracol, al Bunei Vestiri și lista poate continua. Piața Veche a orașului este un imens bazar, în care negustorii ambulanți te îmbie cu mărfurile lor cu trimiteri religioase sau mai puțin religioase.
Dar Nazaretul nu a arătat întotdeauna așa. Pe vremea părinților lui Isus Hristos, pe vremea lui Iosif și a Mariei, locul acesta era un sătuc în care oameni simpli își duceau traiul zilnic îndeletnicindu-se cu munca câmpului, cu creșterea oilor sau tâmplăria.
Radio Vocea Evangheliei Sibiu & Oxentia Tourism
Aceste înregistrări audio sunt profesionale, înregistrare direct în Israel și în Iordania printr-o colaborare profesională cu Radio Vocea Evangheliei Sibiu & Oxentia Tourism cu dedicare și mult suflet.
Dacă dorești și visezi să călătorești în Țară Sfântă, Israel, îți recomand să ascultați fiecare episod din cele 100 disponibile. Și da, așteptăm să te vedem pe lista următorului pelerinaj pe urmele Domnului Isus Cristos în Israel și Iordania!
Rata de satisfacție
Siguranța turistului
Parteneriate strategice cu turoperatori de încredere