📢 Podcast ”Călător în Țara Sfântă” :: Episodul 51 - Cana din Galileea

În episodul de astăzi continuăm cu Cana din Galileea - locul unde a avut loc prima minune a lui Isus, transformarea apei în vin. Așa începe călătoria noastră de azi la Kfar Kanna - un orășel arab din Israel, cu statut de "consiliu local" din 1968, situat în Galileea inferioară, la 6 km nord-est de Nazaret. Locul cu pricina nu are nici o sursă de apă curgătoare, așa cum nu a avut nici în vechile timpuri. Astfel, locuitorii acestei așezări erau nevoiți să care apa din cisterne sau din valea de la baza dealului, păstrând-o mai apoi în vase mari, confecționate din piatră, asemănătoare celor menționate în Sfânta Scriptură.

Cu o populație de circa 5000 locuitori, orășelul este asociat cu satul Cana Galileii, unde potrivit Noului Testament, a avut loc prima minune înfăptuită de Cristos, și anume, transformarea apei în vin. Astăzi aici trăiesc creștini și musulmani deopotrivă. În acest loc mii de turiști vin să vadă vasele din piatră, care datează de acum două mii de ani, care erau folosite la ritualurile de spălare ale iudeilor și care, conform tradiției, au fost folosite la nuntă. Pentru că satul se află la o distanță destul de mică de Nazaret, locul copilăriei lui Cristos, am putea presupune cu ușurință că era un cunoscut al locului iar prin minunea făcută de El, Cana Galileii este înscrisă pentru eternitate în Cartea Cărților.

Conform tradiției seculare astăzi pe locul în care a avut loc această minune se înalță maiestuos o biserică franciscană. În apropierea intrării în biserică există un mic muzeu în care se găsesc rămășițele unei biserici bizantine și vase de piatră în care se păstra apa, care datează din vremea Domnului Cristos. Aici la muzeu se întâmplă aidoma ca la Zidul Plângerii din Ierusalim – oamenii pun bilețele cu rugăciuni și uneori chiar motive de laudă și mulțumire la adresa lui Dumnezeu. La ieșirea din muzeu și din biserică, o grădină frumoasă cu elemente de decor ce par a fi desprinse dintr-o poveste de nuntă, îi întâmpină pe vizitatorii gata să imortalizeze momentul acestei vizite iar cei căsătoriți chiar să își reînnoiască jurămintele de căsătorie.

Astăzi la Kfar Kana totul se desfășoară repede, dat fiind că orășelul este înțesat de turiști și localnici deopotrivă, însă o lecție poate fi învățată sau reamintită aici și anume că Domnul Isus Cristos la Cana, inversează lucrurile, schimbă normalitatea în anormalitate [vinul bun adus la masă de nuntă la final] și transformă un element natural în alt element natural [apa în vin].

✨ Radio Vocea Evangheliei Sibiu & ✨ Oxentia Tourism 

">">

Aceste înregistrări 🔊 audio sunt ✨ profesionale, înregistrare direct în Israel 🇮🇱 și în Iordania 🇯🇴 printr-o colaborare profesională cu ✨ Radio Vocea Evangheliei Sibiu & ✨ Oxentia Tourism cu dedicare și mult suflet. 

Dacă dorești și visezi să ✈️ călătorești în Țară Sfântă, Israel, îți recomand să ascultați fiecare episod din cele 100 disponibile. Și da, așteptăm ❤️ să te vedem pe lista următorului pelerinaj pe urmele Domnului Isus Cristos în Israel și Iordania!

Rata de satisfacție

99%

Siguranța turistului

100%

Parteneriate strategice cu turoperatori de încredere

100%

Loading

Distribuie:


S-ar putea, de asemenea, să vă placă

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}

Luați legătura cu noi

Numele și prenumele*
Adresa de email*
Mesajul dumneavoastră
0 of 350