15 Ianuarie 1850 – 15 Ianuarie 2018
Iată s-au împlinit 168 de ani de la nașterea poetului, prozatorului și jurnalistului român Mihai Eminescu, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.
Copilăria a petrecut-o la Botoșani și Ipotești, în casa părintească, într-o totală libertate de mișcare și de contact cu oamenii și cu natura, stare evocată cu adâncă nostalgie în poeziile sale de mai târziu.
Despre Bucovina scrie mai mereu și întotdeauna are numai cuvinte frumoase de spus, pentru el acest teritoriu fiind: „partea cea mai veche şi mai frumoasă a ţării noastre”, „raiul Moldovei” sau „ţara presărată cu biserici şi mânăstiri, zidite de luminaţii domni ai Moldovei“.
De altfel, la un moment dat Eminescu chiar compune o poezie ce a fost dedicată acestei zone, „La Bucovina“ și în care a scris așa:
„N-oi uita vreodată, dulce Bucovină,
Geniu-ţi romantic, munții în lumină, Văile în flori,
Râuri resăltânde printre stânce 'nante,
Apele lucinde-n dalbe diamante Peste câmpii-n zori.“
Și tot despre Bucovina un alt istoric, critic literar, documentarist, dramaturg și poet – Nicolae Iorga - scria: “Pentru puține popoare se găsește un ținut relativ mic ca acesta în care să se cuprindă atâta frumusețe, atâta bogăție de astăzi și amintiri din trecut așa de îmbelșugate, de îndepărtate și sfinte“.
Bucovina este una dintre cele mai atractive și frecventate zone turistice de pe harta României.
Aici istoria se împletește cu legenda. Bucovina este vestită pentru folclor, costume, mobilier, olărit, tapițerii și covoare, pentru peisajele desprinse parcă dintr-un tablou perfect pictat de Grigorescu. Și mai este cunoscută pentru bucatele vestite care satisfac şi cele mai pretenţioase papile gustative.
Nu degeaba se spune că Bucovina este un ținut de poveste, cu mânăstirile istorice unice in lume, cu oameni harnici și primitori, cu munți înalți și brazi făloși ce se unduiesc în adierea vântului compunând o simfonie numai de ei știută și cântată.
Cine ar putea vizita Bucovina?
Ei bine, oricine e dornic de liniște, oricine caută tradiția veche românească, oricine e dornic de experiențe noi - indiferent că mergi de unul singur, cu familia sau cu prietenii – timpul nu îți va trece greu, iar ofertele sunt variate pentru gustul și bugetul fiecăruia în parte.
Albastrul de la Voroneț, mormântul lui Ștefan cel Mare de la Mănăstirea Putna, Mănăstirea Sucevița, comoara doamnei lui Petru Rareș ascunsă sub Pietrele Doamnei, acoperișul cu draniță al caselor, bundițele sau opincile de la Straja - sunt doar câteva din motivele pentru care are trebui sa vizitezi acest loc de poveste - povestea Bucovinei.
Și nu putem încheia această poveste a Bucovinei fără a ne întoarce din nou la versurile poetului românilor, Mihai Eminescu. Poezia sa „La Bucovina” se încheie ca o chemare spre acest mirific tărâm, chemare pentru noi toți:
„Mână doru-i tainic colo, înspre tine,
Ochiul îmi sclipeşte, genele-mi sunt pline,
Inima mi-i grea; Astfel totdeauna, când gândesc la tine,
Sufletul mi-apasă nouri de suspine, Bucovina mea!“
Cine ar putea vizita Bucovina?
Ei bine, oricine e dornic de liniște, oricine caută tradiția veche românească, oricine e dornic de experiențe noi - indiferent că mergi de unul singur, cu familia sau cu prietenii - timpul nu îți va trece greu, iar ofertele sunt variate pentru gustul și bugetul fiecăruia în parte.
Rata de satisfacție
Siguranța turistului
Parteneriate strategice cu turoperatori de încredere