Dintre toate locurile de pe pământ, Dumnezeu l-a ales pe acesta pentru a se descoperi oamenilor, pentru a coborî pe pământ printre cei pe care îi iubește. Credincioșii din lumea întreagă sunt atrași spre aceste locuri în dorința de a experimenta prezența lui Dumnezeu și atingerea Sa în chip minunat. Deși este o țară mică cu o populație de aproximativ 7 milioane de locuitori, Israelul este cea mai longevivă țară de pe pământ și despre care apar informații zilnic pe canalele mass-media. 

Ca orice țară, Israelul are un imn național, un cântec care îl definește ca stat și care este simbol al unității naționale. „Hatikva” sau „Speranța” a fost scrisă în prima sa versiune în 1877 de către poetul evreu pribeag Naftali Hertz Imber. În anul 1888, Samuel Kogan, un tânăr țăran evreu originar din Ungheni, Basarabia, a potrivit textul poeziei lui Imber pe o melodie populară de proveniență românească. Cântecul, scris într-o gamă minoră a fost intonat în anul 1901 de către delegații celui de-al V-lea Congres Sionist ținut în Elveția, iar în timpul Holocaustului „Hatikva” a fost cântecul oficial al rezistenței evreiești din Ghetoul Varșoviei în anii 1942-1943. Versurile sale ating coarda sensibilă a inimii și vorbesc despre dorința poporului evreu. Ele sună cam așa

„Atâta timp cât în adâncul inimii încă arde de dorință un suflet de evreu,
Căci încolo până spre marginile Estului,
Un ochi continuă să vegheze asupra Sionului,
Speranța noastră încă nu s-a pierdut,
Speranța noastră de 2000 de ani,
Să fim un popor liber pe pământul nostru,
Pământul Sionului și al Ierusalimului...”