FOTO: Muntele Sinai, Egipt, sursa Getty Images

De unde vine Sionismul? Răspunsul poate fi urmărit până la Muntele Sinai și la începuturile sărbătorii Shavuot, Sărbătoarea Săptămânilor.

Deși a devenit incendiar, cuvântul Sionist se referă pur și simplu la credința că poporul evreu are dreptul la autodeterminare în țara strămoșilor săi. Pe măsură ce ne apropiem de Shavuot, merită să observăm cum acele 12 triburi străvechi din Orientul Mijlociu au devenit nu doar un grup etnic identificabil, ci și o comunitate de credință cu o bază geografică specifică.

Shavuot (care înseamnă literal „săptămâni”) este o sărbătoare care este celebrată la șapte săptămâni după Paște. Se crede că, la șapte săptămâni după primul Paște, sclavii israeliți proaspăt eliberați au ajuns pe Muntele Sinai, unde Dumnezeu i-a împărtășit lui Moise Legea. Iată instrucțiunile despre cum se sărbătorește această sărbătoare:

"Din ziua de după Sabat, adică din ziua în care veți aduce snopul ca jertfă legănată, să numărați șapte săptămâni întregi. Să numărați cincizeci de zile până în ziua următoare celui de-al șaptelea Sabat, după care să aduceți Domnului un nou dar de mâncare. Să aduceți din locuințele voastre două pâini ca jertfă legănată. Să fie făcute din două zecimi de efă de făină aleasă și să fie coapte după ce s-a dospit aluatul. Acestea sunt cele dintâi roade pentru Domnul.” (Leviticul 23:15-17, NTR).

Shavuot este un fel de sărbătoare a recoltei, apreciind roadele pământului. Astăzi, în Israel, este denumit și momentul dăruirii Torei, un eveniment fundamental în istoria evreilor. A fost un eveniment-cheie nu doar datorită dăruirii, ci și a primirii Torei ca un contract între Dumnezeu și poporul Său. La Sinai, israeliții au încheiat de bunăvoie un legământ cu Dumnezeu. În Exodul 24 citim cum a prezentat Moise Legea poporului și cum a răspuns acesta: „Vom face tot ce a spus Domnul și vom fi ascultători” (Exodul 24:7).

Înțelegerea era încheiată. În timp ce evreii se aflau în sclavie de 400 de ani, ei crescuseră de la 12 familii la un întreg grup de oameni, separați și înrobiți în virtutea etniei lor. Cu toate acestea, în acest moment, ei nu erau o comunitate de credință, ca atare. Exodul în sine ceruse o măsură de credință din partea poporului: Israeliții au trebuit să urmeze instrucțiunile lui Dumnezeu de a unge cu sângele unui miel nevinovat ramele ușilor lor, astfel încât Îngerul Distrugător să treacă peste casele lor, iar aceasta a fost credință în acțiune. În afară de asta, nu exista o „religie”, ca atare. Existau poveștile minunate ale Patriarhilor care fuseseră transmise mai departe, dar nu exista un sistem de închinare. Nici un cadru pentru credință. Până la Sinai.

În multe privințe, stabilirea legământului dintre Dumnezeu și Israel la Sinai a fost ca un contract de nuntă. Cu nori plutind deasupra ca un baldachin, cu un contract scris ca un ketubah și chiar cu un semn că ei își aparțin unul altuia, ca un inel:

„Vorbește-le fiilor lui Israel și spune-le: «Să țineți neapărat Sabatele Mele, pentru că lucrul acesta este un semn între Mine și voi de-a lungul generațiilor voastre, ca să știți că Eu, Domnul, vă sfințesc.” (Exodul 31:13, NTR). Mai târziu, Dumnezeu vorbește despre peregrinările prin deșert ca despre o perioadă de lună de miere: "Îmi amintesc de credincioșia tinereții tale, cum, mireasă fiind, Mă iubeai și Mă urmai prin pustie, pe un pământ nesemănat. Israel era sfântul Domnului, primul rod al recoltei Lui” (Ieremia 2:2-3a, NTR). Și, bineînțeles, ei Îl urmau pe Dumnezeu în Țara pe care El o promisese patriarhilor.

De la Sinai încoace, există o legătură între poporul lui Israel și Dumnezeul lui Israel, la care se face referire de-a lungul Bibliei folosind limbajul căsătoriei, al iubirii, al fidelității (și al infidelității lui Israel), al divorțului și al dorinței de împăcare. Cartea Osea este un exemplu perfect.

Poporul, legământul și călătoria spre Țara Făgăduinței sunt toate legate în mod inextricabil. Convergența a avut loc la Sinai, la oferirea și primirea Torei, pe care o sărbătorim la Shavuot. Aceasta este povestea lui Israel.

Așadar, acum avem această situație neobișnuită, chiar unică, în care un grup etnic de oameni este, de asemenea, o comunitate de credință. Acest lucru duce la o mare confuzie cu privire la ceea ce înseamnă să fii evreu. Este un lucru rasial? Din moment ce mulți oameni evrei din punct de vedere etnic nici măcar nu cred în Dumnezeu, dar sunt totuși considerați evrei? Sau este o religie care poate fi separată de problema Israelului? Suntem asigurați că se poate fi antisionist fără a fi antisemit, dar de obicei degenerează în antisemitism. Am văzut cum acest fenomen se răspândește ca un foc de paie în campusurile occidentale. Unii studenți evrei de la Universitatea Columbia au răspuns cu o explicație despre cum poporul evreu nu poate fi separat de Sionism și despre efectele catastrofale ale unei astfel de acțiuni, spunând "Credem cu mândrie în dreptul poporului evreu la autodeterminare în patria noastră istorică, ca un principiu fundamental al identității noastre evreiești. Contrar a ceea ce mulți au încercat să vă vândă - nu, Iudaismul nu poate fi separat de Israel. Sionismul este, pur și simplu, manifestarea acestei credințe."

"Textele noastre religioase sunt pline de referiri la Israel, Sion și Ierusalim. Țara Israelului este plină de vestigii arheologice ale unei prezențe evreiești care se întinde pe parcursul secolelor. Cu toate acestea, în ciuda generațiilor în care a trăit în exil și în diaspora pe tot globul, poporul evreu nu a încetat niciodată să viseze să se întoarcă în patria noastră - Iudeea, chiar locul de unde ne luăm numele de evrei”.

În timp ce unii încearcă să echivaleze islamofobia cu antisemitismul, Islamul nu este o chestiune de rasă sau etnie, ci este pur și simplu o religie, o ideologie, pe care o pot adopta oameni din orice mediu. Povestea Israelului este unică, pentru că a fost și este opera lui Dumnezeu.

Cu toate acestea, tot la Shavuot, la 50 de zile după Paște, când Isus a fost răstignit și a înviat, Duhul Sfânt a coborât peste primii ucenici și Evanghelia a ajuns la toate națiunile, triburile și limbile. A fost la Cincizecime (un alt nume pentru Shavuot derivat din numărul 50) când Dumnezeu a născut o altă comunitate de credință, dar de data aceasta în Noul Legământ al sângelui lui Yeshua. În timp ce oamenii ridică două pâini la ceruri pentru sărbătorirea Shavuot, ei ridică două indicii despre semnificația mai profundă a sărbătorii: iudei și neamuri aduse împreună în legământ cu Dumnezeul lui Israel, dar în acest nou legământ, legea lui Dumnezeu este scrisă în inimile noastre.