• Home
  • Blog
  • Cine este și acest Mihail Manole?

Publicat de Mihail Manole

ianuarie 18, 2023

Era primăvara anului 2018 și mergeam către aeroportul din Viena cu destinația Tel Aviv. În drum spre aeroport am tot auzit expresia: ”va merge cu noi și Manole!” Mă gândeam eu: cine-o fi și acest Manole de care tot vorbesc acești oameni?

Aveam să descopăr foarte curând cine este omul, credinciosul și managerul Mihai Manole. Voi încerca să le iau în această ordine, în modul cum am ajuns eu să-l cunosc. Când așteptam în aeroport, deodată apare un domn tânăr cu o geantă mare care ne ruga să luăm tricouri și șepci cu logo-ul firmei Oxentia Tourism. De acolo a plecat să vorbească la check-in, ba să vorbească cu unii de acolo, într-un cuvânt: era peste tot. Imediat am aflat cine este omul acela, era Mihai Manole managerul Oxentia Tourism. Am rămas plăcut impresionat că vorbea cu toată lumea, întreba pe toată lumea și chiar părea interesat de fiecare pelerin. M-am gândit că e normal să fie așa din moment ce este firma lui și este interesat ca afacerea să prospere.

Spre finalul pelerinajului am constatat că interesul lui față de oameni nu era unul mânat de afacere, ci era unul care venea din interior, fiindcă așa-i structura lui de om, deoarece iubește oamenii. În discuțiile care le-am purtat cu Mihai Manole, prin Israel și Iordania, am avut ocazia să interacționez cu un om citit, educat (vorbitor de limba rusă, germană, engleză, română, care are noțiuni de arabă și ebraică) ce-L iubește pe Domnul Isus din toată inima lui. Am avut ocazia să văd că modul cum se comporta cu ghizii, șoferii de autobuze sau pelerinii era același, fiind marcat de respect, seriozitate și sinceritate. Îmi aduc aminte că în Iordania niște pelerine deveniseră foarte nemulțumite de grupurile sanitare de la Jerash, însă Mihai cu multă răbdare (deși putea să fie foarte sarcastic cu ele) le-a explicat faptul că din păcate aici nu este Israelul și vor fi nevoite să se adapteze la situația respectivă.

Credincioșia lui am sesizat-o ca fiind una serioasă și nu de fațadă, deoarece ne provoca frecvent să-L lăudăm pe Domnul, fie în drum spre obiective, fie în interiorul obiectivelor. La un moment dat am sesizat că la fiecare obiectiv căuta să avem un timp de citire al Cuvântului și acesta niciodată nu se făcea pe grabă. Am apreciat faptul că ținea foarte mult ca Scripturile să fie citite și explicate pe înțelesul tuturor pelerinilor. Au fost două lucruri care pentru mine au avut multe de spus despre omul de afaceri Mihai Manole și anume:

  1. achiziționase un echipament audio performant prin care toți puteam asculta ceea ce ghidul ne vorbea - fiindcă era foarte interesat ca pelerinii să acumuleze cât mai multe cunoștințe despre Israel.
  2. în drum spre Aqaba (Iordania), în timp ce veneam cu autocarul, el a fost anunțat că nu mai putem merge la hotelul care eram cazați. A dat niște telefoane și am ajuns seara să fim cazați la un hotel foarte elegant și evident scump.

L-am întrebat cum de ne-a dus acolo, deoarece mi se părea destul de scump, iar răspunsul lui a fost: ”Eu n-am fost niciodată la hotelul pe care mi l-au recomandat ei și mai bine am ales hotelul pe care l-am știut eu, fiindcă vreau ca cei ce vin cu mine să se bucure de sejurul care l-au plătit”. Mi-am dat seama că pentru Mihai contează banii dar nu mai mult decât caracterul.

Voi mai merge în Israel? Sigur că mi-aș mai dori să merg și cu siguranță tot cu Mihai Manole aș merge, fiindcă acolo am găsit un om pentru care afacerea este importantă dar nu mai importantă decât caracterul!

August 28, 2020 - scris de Ioan Baloiu

Rata de satisfacție

99%

Siguranța turistului

100%

Parteneriate strategice cu turoperatori de încredere

100%

Loading

Distribuie:

Despre autor

Mihail Manole

Oxentia pentru unii poate sună ciudat, pentru alții complicat - pentru mine și pentru noi toți, Oxentia Tourism este locul de unde pornești în călătorie și unde ne dorim să revii întotdeauna cu plăcere!
- Un pelerin care a descoperit frumusețea călătoriilor de bun gust!

V-ar putea interesa și aceste postări...

Despre Yom Kippur: O Zi de Reflectare și Iertare
De ce Israelul este încă o destinație populară pentru creștini
Sărbătoarea lunii octombrie 2024 din Țara Sfântă – Rosh Hashanah
{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
Bilete de avion, cazări, transferuri și multe altele - toate într-un singur site!