Obiective Iordania : Amman

Descoperă cele mai importante obiective de vizitat din cadrul Iordaniei

Amman

Amman - capitala și cel mai mare oraș al Iordaniei, a fost denumit în antichitate "Philadelphia", a fost construit pe șapte coline. Astăzi, Amman este un oraș modern, în care locuiesc atât musulmani cât și creștini. Cele mai vechi dovezi ale așezării din Amman provin dintr-un sit neolitic cunoscut sub numele de 'Ain Ghazal, care a atins apogeul în jurul anului 7.000 î.Hr. În timpul Epocii Fierului, orașul a fost cunoscut sub numele de Rabbath Ammon și a servit drept capitală a civilizației amonite. În secolul al III-lea î.Hr., Faraonul Ptolemeu al II-lea Philadelphus, din Egiptul ptolemeic, a reconstruit orașul și l-a redenumit „Philadelphia”, făcându-l un centru regional al perioadei elenistice. Sub domnia romanilor, Philadelphia a fost unul dintre cele zece orașe grecești ale Decapolisului înainte de a fi condus direct ca parte a Arabiei Petraea. Califatul Rashidun a cucerit orașul de la bizantinii în secolul al VII-lea d.Hr., și i-a dat numele actual de Amman.

Amman, capitala Iordaniei este un oraș fermecător și plin de contraste, situat într-o zonă deluroasă, între deșert și fertila Vale a Iordanului, la nu mai mult de patru ore de mers cu mașina din orice parte a Iordaniei ai veni. Fiind un oraș modern și prosper, aproape jumătate din populația Iordaniei este concentrată în regiunea Ammanului.

Există dovezi ale trecutului îndepărtat al orașului peste tot în jur, dar se pot vedea multe clădiri moderne lângă cafenele tradiționale și bazare vechi. Centrul orașului vă atrage prin aspectul său tradițional, bine conservat, în care găsiți magazine ce oferă o varietate de mărfuri, de la suveniruri tradiționale manufacturate, bijuterii complicate din aur sau argint, până la produse de zi cu zi. Puteți vizita galerii de artă, cafenele și o gamă largă de artizanate pe strada Curcubeului, care armonizează printr-o tușă unică amestecul de tradițional și modern al orașului.

Amman este o destinație perfectă pentru întreaga familie (având cluburi dedicate pentru copii), dar oferă deopotrivă vizitatorilor săi activități culturale (evenimente teatrale, festivaluri, spectacole) și o viață de noapte palpitantă - divertisment specific arăbesc, restaurante moderne. Pentru a afla mai multe informații despre ce puteți face în Amman, vă rugăm consultați pagina www.oxentiaturism.ro

Situri arheologice
Citadela este locul anticului Rabbath-Ammon, iar excavațiile care s-au făcut aici au relevat multe artefacte din perioadele romană bizantină și islamică timpurie. Situată pe înălțimile orașului, Citadela oferă vizitatorilor săi o perspectivă asupra istoriei orașului și priveliști copleșitoare.

Vă recomandăm să vedeți aici:
* Muzeul de Arheologie al Iordaniei
* Muzeul Copiilor
* Muzeul Iordaniei
* Muzeul Etnografic al Iordaniei
* Galeria Națională de artă a Iordaniei
* Mausoleul Martirilor și Muzeul Militar
* Muzeul Regal de Automobile
* Gara Jordan Hejaz

Amman este un oraș cosmopolit și oferă o gamă largă de restaurante. Aici se oferă multe preparate internaționale locale delicioase. Vizitați situl nostru www.VisitJordan.com, pentru a afla mai multe despre cultură, artă, teatre, cinema-uri și cumpărături în Iordania. Știrile actualizate și calendarul evenimentelor din Iordania le găsiți accesând site-ul www.calendar.jo

Cazare
În Amman există hoteluri pentru orice buget, de la 2* la 5*, fie că doriți să vă cazați într-o zonă tradițională, ori chiar în centrul modern al orașului.